Sf. Ioan Franciscan Church Brasov

Biserica franciscană din Braşov este amplasată pe marginea nordică a centrului istoric al oraşului Braşov, pe strada care îi poartă numele încă din secolul al XVI-lea, delimitând dinspre sud, dinspre stradă, ansamblul mănăstirii. Intrarea în această biserică-sală este posibilă printr-un gang adosat faţadei vestice ale bisericii. Corului poligonal decroşat cu trei laturi din cinci îi este anexat deasemenea o clădire din secolul al XIX-lea, pe aliniamentul străzii. Nava bisericii cu bolţi din lemn de tipul a vela pe arce dublou are un plan trapezoidal, şi este despărţit de corul boltit cu o boltă semicilindrică cu penetraţii şi flancat de contraforturi în trepte de un arc de triumf terminat în semicerc. Absenţa contraforturilor în cazul navei denotă că iniţial numai corul a fost boltit, nava fiind numai tăvănită, fapt demonstrat şi de izvoarele scrise referitoare la biserică. Arcele dublou ale bolţilor navei sunt sprijinite pe capitele aparente, pilaştrii fiind doar pictaţi pe suprafaţa pereţilor. Pe partea vestică a bisericii se află o tribună zidită, sprijinită pe trei arce semicirculare pe stâlpi, şi pe cele trei travee de boltă în cruce. Interiorul bisericii este luminată de patru ferestre cu închidere semicirculară, dintre care una se deschide pe peretele sudic al corului, celelalte trei pe acelaşi perete al navei. Una dintre ferestrele navei păstrează o mulură gotizantă, dar forma acestuia şi profilul arată că a fost făcut probabil cu ocazia unei intervenţii de la sfârşitul secolului al XVII-lea, începutul celui următor. Sub fereastra centrală a faţadei sudice a navei se observă ancadramentul unui portal gotic în arc frânt, cu profile întretăiate în partea superioară, specifică sfârşitului secolului al XV-lea. Deasupra acestui portal înzidit este amplasată o placă comemorativă din piatră, decorată pe partea superioară cu motive specifice baroce din stuc, reprezentând o scoică decorată cu volute şi vrejuri. Pe partea superioară a plăcii cu chenar din stuc este sculptat blazonul de alianţă a soţiilor comitelui general de cavalerie de Tige şi a soţiei sale Maria Eleonora comitisă de Sceau. Inscripţia gravată a acestei plăci din 1725 comemorează rolul generalului în redobândirea edificiului de către ordinul mendicant, precum şi rolul lui, şi a soţiei sale, în reconstruirea bisericii.

 

Pe partea vestică a aceleiaşi faţade se deschide o nişă în care se află un crucifix din lemn din primele decenii ale secolului al XVIII-lea.

 

Partea vestică a bisericii este montat un turn-clopotniţă de dimensiuni reduse, relizat din structură de lemn. Accesul în biserică este asigurat printr-un gang cu boltă semicilindrică cu penetraţii, anexat faţadei vestice, printr-un portal cu închidere semicirculară, având încă un ancadrament tipic renascentist. Portalul este datat de inscripţia A[nn]O 1725, incizată de partea superioară. În perioada reformei cel de-al doilea acces în nava bisericii de deschidea dinspre nord, prin coridorul mănăstirii. Părţile superioare ale acestui portal cu închidere semicirculară au fost acoperite de bolţile baroce ale mănăstirii. Ancadramentul portalului are un relief plat specific renaşterii târzii transilvane, folosind o serie de elemente vegetale, vrejuri şi lalele, în colţurile superioare fiind combinate cu două blazoane.

 

Aspectul actual al interiorului bisericii este marcat de prezenţa unui decor pictat din perioada interbelică, ce evidenţiază elementele de arhitectură, şi este înzestrat cu câteva elemente simbolice, ca crucea în intradosul arcului de triumf, cele două mâini încrucişate (simbolul ordinului) între o ostie şi potir, aflate deasupra arcului de triumf şi un Agnus Dei în centrul bolţii navei. Pe peretele de nord al navei se află într-un cadru neobaroc în grisaille una dintre cele mai cunoscute scene din viaţa Sfântului Francisc, cea a legendei cu lupul.

 

Biserica franciscană din Braşov păstrează un valoros ansamblu de mobilier baroc, păstrându-se până astăzi cele mai importante piese ale mobilierului, realizat cu ocazia reamenajării bisericii de la sfârşitul deceniului trei al secolului al XVIII-lea. Acest mobilier face parte din tipul de mobilier baroc cu intarsii, ale cărui exemple se găsesc doar în câteva biserici din Transilvania. Cele mai apropiate analogii cunoscute ale acestei tehnici speciale sunt în bisericile iezuite din Cluj şi Sibiu. Altarul principal din corul bisericii poartă hramul patronului bisericii, Sf. Ioan Botezătorul, şi are o structură inferioară ce se întinde pe întreaga lăţime a corului. Partea centrală a construcţiei, cu pictura în ulei a scenei Botezului, este accentuată prin cele patru coloane şi două semicoloane corintice, ce susţin antablamentul bogat profilat. Medalionul cu o ramă bogat decorată şi aurită, aflat deasupra picturii centrale, prin inscripţie şi blazoane ne dezvăluie patronii şi anul realizării acestui altar: comitele Ludwig Andreas Khevenhüller şi soţia sa, 1729. După toate probabilităţile ei au înzestrat altarul cu copia uneia dintre cele mai importante imagini miraculoase a barocului central-european, cea de tipul Mariahilf de Passau, aflat, până la sfârşitul secolului al XIX-lea în faţa picturii centrale a altarului. Frontonul flancat de volute bogat ornamentate şi de patru colonete este decorat cu imaginea lui Dumnezeu-Tatăl, înconjurată de îngeri adoratori.
Altarele secundare, plasate lângă arcul de triumf, de dimensiuni mai reduse, sunt dedicate Sfintei Fecioare şi Sfântului Ioan de Nepomuk, şi reiau, la o scară mai mică, principalele elemente arhitecturale şi decorative ale altarului principal.

 

Aceeaşi tehnică cu intarsii a fost folosită şi în cazul parapetului tribunei vestice şi a amvonului de pe peretele nordic al navei, în fiecare caz putem observa aceleaşi elemente arhitecturale corintice văzute în cazul altarelor (coloane la amvon, pilaştri la tribună). În interiorul bisericii se mai găsesc câteva statui specifice sfârşitului secolului al XIX-lea, începutului de secol XX, ca Sfântul Anton (1900), Sfântul Francisc (1930), Maria de Lourde (1890), Isus, Maria Regina Cerului, şi cele paisprezece imagini ale patimilor(1892).