Cetatea Dacică Bâtca Doamnei Piatra Neamţ

Cetatea Dacică Bâtca Doamnei 

La 4 km de centrul oraşului Piatra-Neamţ, spre apus, dincolo de Schitul şi cartierul Doamna, pe o prelungire nordică a muntelui eponim, se înalţă ca o strajă a lacului de acumulare construit prin amenajarea hidroelectrică a văii Bistriţei, Bâtca Doamnei. Este o înălţime izolată (457 m.), smulsă din lanţul muntos, cu pante prăpăstioase spre apă, accesibilă doar dinspre sud, unde un drum modernizat înaintează până la poalele stâncoase. De aici, un drum improvizat urcă lin până pe creastă, unde s-au descoperit ruinele Cetăţii Dacice de pe Bâtca Doamnei, una dintre cele mai interesante şi mai comentate fortificaţii antice din Moldova.

Vestigiile arheologice de pe Bâtca Doamnei au fost descoperite de către neobositul cărturar şi cercetător Constantin Matasă, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra-Neamţ, care în urma unor sumare investigaţii făcute în 1928, semnalează într-un context neolitic-cucutenian şi existenţa elementelor La Tene.
Săpăturile arheologice începute pe o scară mai largă în 1957 şi conduse de N. Gostar de la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi, au confirmat presupunerile anterioare cu privire la evoluţia aşezărilor de pe Bâtca Doamnei. Primul nivel de locuire aparţine epocii neolitice, fazei Cucuteni A, suprapus de un strat subţire din epoca bronzului, de vestigiile dacice cărora le aparţine cetatea, şi de o ultimă fază aparţinând feudalismului timpuriu (secolele XIII-XIV). Evident că ceea ce interesează în mod deosebit este prezenţa acestei fortificaţii dacice pe care marea majoritate a cercetătorilor o identifică cu aşezarea menţionată de Ptolemeu.
Vestigiile dacice de pe Bâtca Doamnei ocupă o suprafaţă de aproape 20.000 m2 pe creasta înălţimii, folosindu-se platoul central şi terasele vestice, iar în unele cazuri şi suprafeţele nivelate în mod special pentru construcţii. Nivelul de locuire antică este destul de superficial (uneori cu o grosime de sub 25 cm) şi ca atare a avut mult de suferit de pe urma construcţiilor feudale, a tranşeelor săpate în cursul celor două războaie mondiale şi a plantaţiilor de conifere.