Forjă Vlăhita

Spaţiul dintre Homorodul-Mic, pâraieleVârghişul şi Chirui era bogat în zăcăminte de minereu de fier, dintre care a fi cel mai bogat s-a dovedit cel de la Mina Lueta, de aceea în primul rând de aici s-a exploatat materia primă, care era topită în furnale, şi fierul brut astfel rezultat a fost prelucrat în forje. Prima noastră dată scrisă datează din 1591, când principele Ardealului, Báthory Zsigmond îi donează locotenentului Székely Mózes o forjă de construcţie rudimentară. Până astăzi, acest loc poartă denumirea de Grădina forjei, şi aparţine de Lueta.Caracteristica forjei este că se bazează pe forţa de acţionare a apei, ciocanul este pus în funcţiune prin roata de apă, iar structura este din lemn. După suprimarea revoluţiei din 1848-49, forja a fost arsă, astfel în anii 1850 Demeter Miklós a strămutat uzina de fier pe partea din Vlăhiţa ( Mina Sfânta Cruce – de aici provine numele în limba maghiară Szentkeresztbánya), locul originar de astăzi. Aici a construit două forje, o turnătorie de fier, un cuptor mare pentru topire, atelier de tâmplărie şi locuinţe muncitoreşti. Una dintre aceste forje a funcţionat până în anii 1990., şi astfel a fost singura forjă în funcţiune din Europa. În zilele noastre, din păcate, se află în ruine, şi este considerat monument istoric.