© 2007 - 2024 tourist-informator.info. all rights reserved
CĂUTARE căutare avansată Rezervare
uncover map ▼

Biserica Sf Mare Mucenic Gheorghe – Bicaz Bicaz


Biserică ortodoxă Bicaz
Biserica Sf Mare Mucenic Gheorghe – Bicaz Bicaz

Bicaz

Oraş

46.914594, 26.085566

arată numărul de telefon

   ̶

http://

0.5 km

59.0 km

43.2 km

De ce să alegi Biserica Sf Mare Mucenic Gheorghe – Bicaz Bicaz:
+ adaugă în planificator
Disponibilitate neactualizată
-
Arată orar

Prezentare generală - Biserica Sf Mare Mucenic Gheorghe – Bicaz Bicaz

Nu departe de confluenţa fostului râu Bistriţa (astăzi zăgăzuit de marele Baraj al lacului Izvorul Muntelui) şi râul Bicaz, pe un teren mai ridicat, lângă şoseaua Piatra Neamţ - Vatra Dornei se află biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din parohia Oraşului Bicaz.

Aici, călugărul Damaschin Neagu, a construit la inceputul sec. XVIII un schit de lemn, pe malul drept al Bistriţei. Astăzi, acest deal îi poartă numele. Acesta a funcţionat o perioadă ca schit de călugări, apoi ca schit de maici. După o sută de ani, în anul 1821, în timpul lui Mihail Sturza, cu blagoslovenia Mitropolitului Veniamin Costachi, pe locul vechiului schit, s-a construit actuala biserică, din piatră, în formă de cruce, ulterior adăugându-i-se pridvorul. Primul ctitor a fost părintele Ioan Duhovnicul, ajutat de preoţi vrednici precum pr. Teodor, pr. Ioan, pr. Neculai, pr. Gheorghe şi de dascălii Constantin şi Ioan.

Pisania exterioară de pe peretele nordic, având dimensiunea 0.70m x 0.80m, are următorul conţinut (scris cu litere chirilice): „Acest sfânt locaş s-au zidit în zilele Domnului Mihail Sturza voievod, cu blagoslovenia preasfinţitului Veniamin (Costachi), cu osârdia şi osteneala părintelui Ion Duhovnicu şi preotul Teodor de agiutor. Preot Ion – ctitor, preot Niculai – ctitor, preot Gheorghe – ctitor, Deacul Constantin – ctitor, Deacul Ion, Trifon – ctitor şi a tuturor miluitorilor. S-au sfinţit la anul 1837, noiembrie 8. Simion PetreaGhilanu fost ziditori.”

Actuala biserică, începută a fi construită în anul 1821, a fost terminată în anul 1837, aparţinând de Mănăstirea Bistriţa, până la anul 1864, când a devenit biserică „de mir” a comunei Bicaz.

Construcţia este din piatră şi cărămidă, cu ziduri groase şi contraforturi, având o singură turlă, unde se află şi locaşul clopotelor. Primul clopot de 85 kg este din anul 1791, iar al doilea de 210 kg este din anul 1845, fiind instalat în timpul păstoririi preoţilor Ioan Pop şi Gheorghe Vorvizi. Până în anul 1900, s-a mai pus în turlă un clopot mare de 300 kg.

Dintre cele mai importante lucrări de restaurare, amintim:
   - Adăugarea pridvorului în anul 1924;
   - Acoperirea cu tabla zincată a întregii biserici în anul 1936;
   - După 1960 s-a pictat interiorul bisericii, ce a fost refăcută în timpul preotului Butnaru Ioan (1972-1979), când s-a pus marmură în biserică, construindu-se şi casa de prăznuire.

În intervalul anilor 1994-2002, au fost întreprinse lucrări de reparaţie capitală, ce sunt înscrise în pisania din pridvorul bisericii: „Cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-au terminat lucrările de reparaţie capitală consolidare şi pictură la biserica Sfântul Gheorghe – Bicaz, începute în anul 1994 prin osteneala şi sub directa îndrumare şi supraveghere a părintelui paroh Gheorghe Mihalache, preot II fiind Cărpuşor Stelian. Lucrările au constat în: refacerea totală a acoperişului bisericii de către meşterul Racheriu Lazăr din Oglinzi-Neamţ, tencuieli exterioare în praf de piatră, alimentare cu gaze naturale la sobe, tencuieli exterioare, pictură din noi în tehnica fresco, executată de pictorul Constantin Ciupercă cu ucenicii Irinel şi Iulian; dotarea bisericii cu catapeteasmă nouă, iconostase, mobilier, lambriu, uşi la intrare, executate de sculptorul Gheorghiţă Ursu din Cracăul Negru, lucrări de drenaj în jurul bisericii. Veşnică recunoştinţă şi pomenire tuturor ctitorilor şi binefăcătorilor Sfintei Biserici, membrilor Consiliului şi Comitetului Parohial, conducerii S.C. Moldocim S.A. (Director N. Sălăgean). Slujba de resfinţire a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în fruntea unui numeros sobor de preoţi. Anul mântuirii 2002, septembrie 22.”

 

what's nearby
Caută în vecinătate
  • cazări
  • gastronomie
  • servicii
  • atracţii
  • evenimente
city info

EXPERIENŢA TURIŞTILOR (IMPRESII, COMMENTARII) Biserica Sf Mare Mucenic Gheorghe – Bicaz

Au fost aici: 0 Tu ai fost aici?
Vor să revină aici: 0 Vrei să revii aici?
Vor să ajungă aici: 0 Vrei să ajungi aici?
Locaţia îi place la: 0 Îţi place locaţia?
IMPRESII NEGATIVE (0) IMPRESII POZITIVE (0) FOTO TURIŞTI
Nu sunt impresii adăugate despre Biserica Sf Mare Mucenic Gheorghe – Bicaz.

Fii primul care adaugă.
Această secţiune prezintă strict opiniile şi părerile utilizatoriilor siteului şi au fost publicate la cererea şi cu acordul acestora. Tourist Informator face tot posibilul să elimine mesajele defaimătoare, calomnioase sau jignitoare şi nu poate fi tras la răspundere pentru conţinutul acestei secţiuni.
Acest obiectiv nu a fost votat. Fii primul care votează
Votul tău: -
Adaugă impresia, părerea ta despre locaţie. Schimbul de experienţă ajută şi pe alţi călători să aleagă mai bine. Vă mulţumim.
Adaugă impresie + fotografii
Trebuie să fiţi autentificaţi pentru adăugare comentarii şi fotografii despre locaţie!
lorem ipsum

loading ...